Conducerea PSG și-a stabilit, în iunie, ca target de vânzări suma de 180 de milioane de euro, cu care trebuia să acopere pierderile suferite din cauza pandemiei de COVID-19.
Cu toate acestea, parizienii au rămas extrem de mult în urmă față de obiectivul extrem de optimist pe care și l-au propus.
Doar nouă milioane de euro a obținut PSG din transferurile de jucători în această vară, din vânzările lui Mitchell Baker la Leverkusen și Alphonse Areola la West Ham.
După ce a achitat nu mai puțin de 76 de milioane de euro pentru aducerea starurilor Achraf Hakimi și Danilo, balanța cu care a încheiat vicecampioana Franței perioada de mercato din această vară a fost una negativă, cu un deficit uriaș de 67 de milioane de euro.
O sumă extrem de îndepărtată de intenția declarată a brazilianului Leonardo, directorul sportiv al parizienilor, din luna iunie, de a balansa pierderile pe care clubul francez le-a suferit pe timpul pandemiei de coronavirus.
În iunie, șeful PSG a trimis o raportare cu veniturile și cheltuielile grupării de pe Parc des Princes celor de la DNCG, organismul financiar care controlează finanțele cluburilor din Franța, în care a afirmat că ținta clubului său este de 180 de milioane de euro pentru întregul an financiar curent (care se va încheia oficial în iulie 2022).
Mai multe publicații din Franța, printre care și prestigiosul cotidian L’Equipe, s-au grăbit atunci să anunțe că PSG nu va mai putea semna niciun jucător de clasă fără să vândă înainte fotbaliști importanți. Vânzări care, la o zi după închiderea ferestrei de transferuri, nu au avut loc.
DNCG nu obligă cluburile franceze să vândă jucători dacă acestea depun garanții pentru solvența echipei și injectează bani pentru a compensa pierderile suferite, iar PSG dispune de foarte multe asemenea garanții.
Cu toate acestea, însă, organismul financiar denumit generic DNCG a fost caracterizat în ultimii ani de severitatea cu care a acționat împotriva cluburilor pe care le-a sancționat.
Cel mai recent exemplu a avut loc chiar marți, în ultima zi a perioadei de transferuri, atunci când Olympique Marseille nu a putut să înregistreze transferul lui Amine Harit pentru că ar fi trebuit să vândă mai mulți jucători pentru a nu încărca nota de plată pentru transferurile făcute și pentru a nu afecta balanța de venituri și cheltuieli a clubului.
În acest moment, PSG, care nu a fost obligată să vândă fotbaliști pentru a obține suma promisă de 180 de milioane de euro, dar care și-a dorit să acopere cele peste 200 de milioane de euro pe care le-a pierdut în timpul pandemiei de COVID-19, are nu mai puțin de 35 de jucători în lot, dacă sunt luați în considerare și goalkeeperii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER